Linia tramvaiului 41, din Bucureşti, este blocată, joi dimineaţă, din cauza unei garnituri care s-a defectat. Blocajul este în zona staţiei Pod Ciurel, pe sensul de mers către Piaţa Presei.
Un tramvai de pe linia 41, care circula pe sensul dinspre Ghencea spre Piaţa Presei, s-a defectat în zona Podului Ciurel. A fost vorba despre o defecţiune la motorul garniturii, care nu a putut fi remediată de vatman, acesta solicitând ajutorul unei echipe de intervenţie, informează România TV.
Echipajul de intervenţie a sosit la faţa locului după aproximativ 30 de minute de la întreruperea traficului şi a încercat să remedieze defecţiunea.
Aproximativ 20 de tramvaie care se aflau în urma garniturii defecte au rămas, de asemenea, oprite pe traseu, iar sute de persoane care se aflau în mijloacele de transport au fost nevoite să apeleze fie la autobuzul 178, singurul care circulă prin zonă, fie la companiile de taxi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al RATB, Constantin Tobescu, s-a luat decizia înfiinţării unei linii-navetă de autobuze care vor pleca de la ambele capete de linii şi vor prelua călătorii din ambele sensuri, defecţiunea fiind una destul de dificil de remediat.
Totuşi, circulaţia tramvaielor de pe linia 41 s-a reluat după o oră de întrerupere, la ora 9.50.